Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Treime“, Amberg, Germania

  • slideuri (1).jpg
  • slideuri (2).jpg
  • slideuri (3).jpg
  • slideuri (4).jpg
  • slideuri (5).jpg

Locația bisericii noastre

Vă așteptăm cu drag la

Biserica „Hl. Dreifaltigkeit”

situată lângă cimitirul la intersecția Regensburger
Str. cu Pfistermeisterstr., 92224, Amberg

Ne puteți găsi și pe Facebook

Pocăința și mărturisirea taie drepturile diavolului.

Asupra unuia ce este credincios, merge la biserică, se mărturisește,

se împărtășește, diavolul nu are nicio putere, nicio stăpânire.

Sf. Paisie Aghioritul

 

Taina Sfintei Spovedanii sau a Mărturisirii reprezintă una dintre tainele mari ale Bisericii. Ea reprezintă misterul renunțării la păcat și al întoarcerii la Dumnezeu. Desigur că noi păcătuim zilnic și o zi de ar fi viața omului, tot nu ar fi el fără de păcat. În plan trupesc, noi ne spălăm zilnic, și ori de vedem că ne-am murdărit sau nu, ne spălăm de mai multe ori pe zi pe mâini, căci știm că am transpirat și s-a depus praf și ne-am umplut de microbi. În același timpt, zilnic sau de câteva ori pe săptămână, omul face o baie generală. Aceasta se transpune în plan duhovnicesc, pe de o parte prin rugăciunile zilnice pe care le facem, prin fiecare metanie și „Doamne iartă-mă” pe care îl zicem, și prin care ne curățăm de microbii gândurilor împrăștiate sau păcătoase, a vorbelor și faptelor păcătoase pe care le facem în fiecare zi. Iar din când în când, nu mai rar de o dată pe lună sau cel puțin în cele patru posturi mari de peste ani, facem o spălare generală de păcate la scaunul de spovedanie.

Scopul spovedaniei nu este creștirea sentimentului de vinovăție, ci mai ales recunoașterea sentimentului de vinovăție și mai ales de rușine, pentru ca acestea să poată fi folosite pentru îndreptarea vieții, sau mai exact pentru perceperea adevărată a vieții și trăierea ei plenară. Dacă sentimentele de vină și de rușine, care sunt consecința greșelilor, nu sunt recunoscute, ele se ascund în subconștient și de acolo ne determină faptele, simțirile și gândurile, fără a le mai putea controla. De aceea este foarte necesar, ca fiecare să își recunoască aceste sentimente cauzate de greșeli, pe de o parte, pentru a nu ne lăsa determinați inconștient de ele, pe de altă parte pentru a le putea folosi ca un combustibil pentru pocăință și implicit pentru a putea lua hotărârea de schimbare a vieții, de schimarea cursului vieții din greșeală spre adevăr și dreptate.

Trebuie înțeles că păcatul este în primul rând o gândire sau simțire greșită cu privire la relația noastră cu Dumnezeu, cu ceilalți oameni și cu noi înșine. Tocmai de aceea prin spovedanie, omul trebuie să se cerceteze pe sine și să înțeleagă modul greșit de gândire, cerând de la Dumnezeu puterea de a-l schimba și de a nu mai repeta păcatul. Nu păcatul în sine este mic sau mare, mai mult sau mai puțin grav, ci modul de gândire care ne îndepărtează mai mult sau mai puțin de adevărata noatra natură, și implicit de ceilalți și de Dumnezeu.

Când cineva se mărturiseşte pentru prima dată sau când trece la un alt duhovnic, trebuie să facă o mărturisire generală (din copilărie), urmând ca după aceea să mărturisească doar păcatele pe care le-a făcut de la ultima mărturisire.

Înainte de mărturisirea păcatelor, creştinul va scrie pe o foaie păcatele făcute, pentru a nu lăsa ceva nemărturisit. Mai jos găsiți o listă care este menită să-i ajute chiar şi pe cei care se mărturisesc mai des. În cazul în care cineva are de adăugat ceva, acest lucru trebuie făcut neapărat, având mai jos doar un îndrumar general, care nu poate fi valabil pentru toţi creştinii. Cei care nu înţeleg ce înseamnă un anumit păcat sau cât de grav este acesta, să-l întrebe pe preotul duhovnic. Ca regulă generală, dacă sunt dubii dacă ceva trebuie mărturisit sau nu, mai bine să îl mărturisim. Este foarte important aceasta și nu trebuie așteptat ca duhovnicul să întrebe păcatele ca la interogatoriu. Ci cel care vrea și vine la spovedit, mărturisește păcatele pentru care a venit să ceara iertare. Spovedania nu este un interogatoriu spre judecată și condamnare, ci o mărturisire de bunăvoie spre iertare, spre vindecare și spre unirea cu Hristos.

 

Rânduiala înainte de spovedanie

După Rugăciunile începătoare, cel care se pregăteşte pentru a-şi mărturisi păcatele, spune cu toată umilinţa:

Psalmul 6

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele; Şi sufletul meu s- a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când? Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta. Că nu este în moarte cine să Te pomenească pe Tine şi în iad cine Te va lăuda? Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda. S-a tulburat de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit. Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrab.

Rugăciune de pocăinţă

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat în milă şi necuprins în îndurări, Care Singur din fire eşti fără de păcat şi pentru noi Te-ai făcut om fără de păcat, ascultă în ceasul acesta, această rugăciune dureroasă a mea, că sărac şi lipsit sunt eu de fapte bune şi inima mea s-a tulburat în mine! Tu, Doamne preaînalte, împărate al cerului şi al pământului, ştii că toată viaţa mea am pierdut-o în păcate şi, umblând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am urmat diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Întunecându-mi-se gândul, n-am voit să fac voia Ta cea Sfântă; ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut de râs şi de batjocură dracilor, uitând că nesuferită este urgia îngrozirii Tale asupra păcătoşilor. Apoi căzând în deznădăjduire şi nesimţire, m-am făcut pustiu şi gol de dragostea cea de la Tine. Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupeşti; trupul mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi l-am pângărit cu învoirea spre păcate. Toate mădularele ticălosului meu trup le-am pornit a lucra şi a sluji păcatului. Dar de vreme ce eşti mult-milostiv şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu cad la înfricoşatul Tău Divan şi, căzând către Tine, din adâncul sufletului strig Ţie: Milostiveşte-te, Doamne, iartă-mă, Indurate, ajută neputinţei mele, pleacă-Te spre nepriceperea mea, ia aminte la rugăciunea mea şi lacrimile mele să nu le treci cu vederea. Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc şi rătăcit fiind, întoarce-mă şi întorcându-mă îmbrăţişează-mă şi mă iartă, căci n-ai pus pocăinţă pentru cei drepţi şi n-ai adus iertare celor ce nu greşesc, ci ai rânduit pocăinţă pentru mine păcătosul, care cu atâtea fapte te-am mâniat. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu- mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut şi să văd înălţimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele. Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi dă-mi umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire de inimă spre îndreptare, ca să merg cu bună nădejde şi cu adevărată şi deplină adeverire la lumea cea de dincolo, lăudând şi binecuvântând totdeauna preasfânt Numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Ghid de mărturisire a păcatelor

 

La spovedit aşa să te exprimi ca lui Hristos, că nu mie-mi spui,

ci Celui care este în faţa mea, pe care voi nu-L vedeţi.”

Pr. Arsenie Boca

(Primul şi ultimul aliniat din această mărturisire se vor citi de către fiecare, pentru că ele constituie o introducere şi un sfârşit general valabil pentru toţi.)

Mă mărturisesc eu mult păcătosul/păcătoasa (numele de botez) Domnului nostru lisus Hristos şi sfinţiei tale cinstite părinte de toate păcatele mele care le-am făcut de la ultima mărturisire (sau din copilărie) şi până acum: cu fapta, cu cuvântul, cu gândul, din ştiinţă şi din neştiinţă, cu voie sau fără de voie, din noapte şi din zi...

  • Am greşit: având puţină credinţă şi încredere sau necredință în Dumnezeu; uitând de Dumnezeu și de voia Lui; căzând în ispite şi în nevoi nu m-am supus voii Domnului, ci am cârtit şi am hulit; n-am îngăduială şi răbdare când se face ceva nu după voia mea, m-am lenevit a învăţa legea şi poruncile Domnului, nu m-am pocăit cu părere de rău de păcatele făcute şi cu hotărâre de a nu mai greşi, m-am ruşinat şi am ascuns păcatele la mărturisire (se menţionează care anume); m-am împărtăşit cu sfintele Taine cu nevrednicie; m-am ruşinat a mărturisi că sunt creştin, m-am lenevit a face fapte bune; am deznădăjduit, am avut gânduri de sinucidere sau chiar am încercat să mă sinucid; am ascultat mai mult de oameni decât de Dumnezeu, m-am rușinat de credință și Biserică
  • Am greşit: cu mândria, cu fudulia, cu slavă deşartă, cu iubirea de sine, cu îndreptăţire a de sine şi învinuirea altora, cu îmbuibarea pântecelui, cu beţia, cu mâncarea pe ascuns, înainte şi după vreme, cu somn mult, cu iubirea de plăceri, m-am purtat obraznic, fără de ruşine; am fumat tutun şi am servit pe alţii, am luat droguri, mi-am făcut tatuaje. Am pomenit numele Domnului în deşert, am înjurat, nebuneşte am râs şi am făcut glume pe sama altora, am judecat, am osândit pe nedrept, am clevetit, am minţit.
  • Am greşit: cu necinstirea sfintelor sărbători, n-am frecventat Sfânta Biserică în duminici şi sărbători; în timpul slujbei am greşit cu neatenţia, cu vorbirea şi umblarea prin biserică, cu purtări de sminteală; am crezut că e de ajuns să am credința în suflet, nesocotind Biserica, care este Trupul lui Hristos; am crezut că mă pot mântui fără Biserică sau Sfintele Taine; m-am lenevit a face rugăciunile creştinului de seara şi dimineaţa, a citi Sfânta Scriptură şi alte cărţi de suflet folositoare; n-am împlinit canonul rânduit mie de duhovnic, m-am lenevit a face metanii; am făcut semnul Sfintei Cruci cu neglijenţă; am încălcat sfintele posturi (cele 4 posturi + zilele de miercuri şi vineri); am pierdut timpul în zadar în faţa televizorului şi a calculatorului; am propria rânduială în Biserică, nesocotind rânduielile sfinte.
  • Am greşit: cu necinstirea părinţilor, nu i-am ascultat, le-am vorbit urât şi am ridicat mâna la ei, nu am purtat grijă de bătrâneţile lor, n-am stimat pe cei vârstnici; nu mi-am educat copii în frica Domnului, m-am purtat cu ei aspru sau i-am lăsat în voia lor, n-am purtat grijă de viaţa lor duhovnicească, i-am îndemnat la păcat, i-am deprins să fure, să mintă ş.a.
  • Am greşit: cu mânia, cu învrăjbirea, cu invidia cu ură faţă de aproapele, cu neiertarea, cu neiubirea aproapelui, cu răzbunarea, cu împietrirea inimii; am dorit moartea aproapelui; am omorât pe cineva cu voie sau fără voie, am fost părtaş la omor; am putut salva pe cineva, dar m-am temut să-l ajut; am fost pricina morţii cuiva; am chinuit şi am ucis animale.
    • Bărbaţii: m-am spurcat având scurgere în somn; am oprit zămislirea pruncilor; am impus sau am fost de acord ca soţia (sau partenera) să facă avort; am lovit soţia, am impus-o să facă lucruri urâte; am violat pe cineva.
    • Femeile: am oprit zămislirea pruncilor; mi-am omorât copilul în pântece făcând avort (sterilet, spirală, pilula „contraceptivă” sau „de a doua zi”, etc); am sfătuit pe alţii să facă acest păcat sau am căzut de acord; am pierdut copilul în timpul sarcinii; din neglijenţă/neştiinţă m-am împărtăşit în perioada de necurăţie lunară; am căutat să ispitesc bărbaţii prin folosirea machiajului şi/sau prin purtarea hainelor indecente.
  • Am greşit: primind gânduri de desfrânare şi nu m-am împotrivit lor, m-am îndulcit în ele; m-am spurcat cu amintiri de păcate şi închipuiri desfrânate, am privit filme şi imagini pornografice; m-am spurcat cu aprinderea trupească spre desfrânare; am făcut malahie (masturbare); am curvit sau preacurvit (după caz, trebuie specificat dacă nu cumva relaţiile au avut loc cu rude sau cu persoane de acelaşi sex); m-am căsătorit fără să cunun la Biserică; am avut relaţii împotriva firii (diferite perversiuni sexuale); nu m-am înfrânat de la relaţii conjugale în zilele de post, în perioada de sarcină şi de alăptare a pruncului; am iubit şi am căutat plăcerea trupească, m-am desfrânat cu mirosul, cu privirea, cu atingerile şi pipăitul.
  • Am greşit: cu viclenia, cu făţărnicia, cu minciunile, cu batjocura, cu zgârcenia, cu agonisirea de bogăţii, n-am făcut milostenie la săraci, n-am ajutat pe cei nevoiaşi, am urât şi am alungat pe cerşetori; am furat şi am luat fără voie lucruri străine, am făcut afaceri murdare, am dat şi am primit mită, am nedreptăţit, am făcut mărturie nedreaptă asupra aproapelui; am spus la alţii păcate de sminteală, am vorbit vorbe murdare, de ruşine, am jurat de Dumnezeu şi Biserică, am râs de păcatele şi neputinţele aproapelui, am smintit pe cei mai mici, am căutat cinste, m-am mărit cu cuvântul, m-am lăudat, m-am pus pe mine pildă altora.
  • Am greşit: poftind frumuseţe străină şi cu dânsa mi-am rănit inima; am avut zavistie văzând bogăţia şi bunurile materiale sau spirituale ale aproapelui, am făcut vrăji şi farmece, am despărţit familii, mi-am bătut joc de lucruri sfinte, am crezut în zodii (horoscop); am fost la descântători, vrăjitori şi ghicitori; am plătit slujbe sau m-ar rugat pentru a face rău cuiva, n-am iertat pe cei care mi-au făcut rău, am blestemat pe ei şi pe copiii lor, am blestemat pe copiii mei, am jurat pe sănătatea lor; am necinstit mormintele răposaţilor, am batjocorit, am lovit şi am bătut pe cineva la mânie sau din plăcere; am băut sânge de animale, am mâncat animale moarte; am tăgăduit existenţa lui Dumnezeu, am fost ateu şi am propagat ateismul; m-am înşelat cu erezii, reîncarnare, yoga, radiestezie, etc., am fost sectar şi am fost „botezat” la sectari, am depărtat şi pe alţii de la dreapta credinţă, m-am înşelat cu visurile şi cu diferite superstiţii, am ascultat muzică satanistă.
  • Am greşit: cu vederea, cu auzul, cu văzul şi cu toate simţirile mele, dar de toate acestea pe care le-am mărturisit sau din uitare nu le-am mărturisit, mă căiesc îmi pare rău şi mă simt vinovat în faţa Domnului şi voiesc ca de acum înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu mai greşesc, iar tu cinstite părinte, iartă-mă, dezleagă-mă şi roagă-te pentru mine păcătosul/păcătoasa.

Despre canonul de la Spovedanie

După ce creştinul şi-a mărturisit păcatele, duhovnicul îi stabileşte, după caz, un canon prin care-i dă o rânduială de rugăciune, post, lectură duhovnicească etc. Creştinul este dator să îndeplinească cu stricteţe, dar şi cu evlavie şi râvnă acest canon, exact aşa cum a fost stabilit. Canonul este circuitul prin care rămânem conectat la duhovnic, și prin el la Biserică și Dumnezeu. Canonul poate presupune, în cazul unor păcate mai grave, oprirea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine pentru un anumit timp. Cel oprit de la împărtăşanie pentru mai mult timp, trebuie totuşi să frecventeze Biserica şi chiar să se mărturisească cât mai des, pentru a-şi vindeca mai uşor boala sufletească cauzată de păcat.

Trebuie înțeles faptul că oprirea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine pentru un anumit timp nu reflectă decât depărtarea care deja există între păcătosul care se pocăiește și Dumnezeu. Canonul nu este o pedeapsă, ci un balsam, un tratament prin care omul se poate reîntoarce nu doar la Dumnezeu, ci la sine și o raportare normală față de ceilalți.

 

Spovedanie și Împărtășanie

Cel care a primit binecuvântarea de a se împărtăşi, se pregăteşte trupeşte şi duhovniceşte aşa cum a fost sfătuit de duhovnicul său. În cursul istoriei s-a ajuns la anumite tradiții locale în care spovedania este subordonată împărtășirii. Însă aceasta este doar pentru cei care au săvârșit păcate mari și care prin spovedanie sunt reașezați ca membri in Biserică. Desigur și pentru creștinii care nu pot să participe regulat la Biserică, înainte de primirea Sfintei Împărtășanii este absolut necesară Taina Spovedaniei. În anumite situaţii, sub supravegherea şi cu binecuvântarea duhovnicului, creştinul care participă regulat la viața bisericii se poate împărtăşi de mai multe ori la rând cu aceeaşi Spovedanie. De obicei, ritmul spovedaniei este de cel puțin o dată pe lună, iar ritmul împărtășirii este la fiecare Sfântă Liturghie. Mai detaliat, va discuta fiecare cu duhovnicul în parte.

 

Spovedanie și consiliere spirituală

În tradiția creștină se face diferența între părintele duhovnic și părintele spiritual, care nu trebuie nici măcar să fie preot, ci poate fi un simplu monah, așa cum au fost Sfinții Siluan Atonitul și Paisie Aghioritul. Părintele duhovnic este cel care dezleagă păcatele în urma spovedaniei, părintele spiritual este cel care ne cunoaște îndeaproape și ne îndrumă viața duhovnicească. De cele mai multe ori însă, aceste două roluri este luat de aceeași persoană. Aceasta însă nu împiedică, ca o persoană să se spovedească cinstit la mai mulți preoți, dacă timpul sau condițiile o impun (de exemplu în călătorie). Însă problemele care nu ţin neapărat de spovedanie trebuie discutate cu preotul aparte, nu neapărat în cadrul tainei mărturisirii.

Pe scurt

-Spovedeşte-te o dată pe lună sau cel puţin in cele patru posturi de peste an.
-Păstrează acelaşi duhovnic și cinstește-l ca pe un părinte al sufletului tău. Nu te mânia că nu face ceea ce voiești tu. Schimbă-l doar din motive obiective.
-Reține: „Un duhovnic nu poate dezlega pe cel legat de alt duhovnic, atâta vreme cât trăieşte acela“ (Canonul 32 apostolic)
-Ia dezlegare de la duhovnicul de dinainte pentru a te spovedi la altul.
-Fă-ţi un serios examen de conştiinţă înainte de a merge la spovedanie.
-Scrie pe hârtie păcatele, altfel le poţi uita. Apoi arde/rupe hârtia.
-Mărturiseşte singur nu numai păcatele făcute, ci şi pe cele din gând și inimă.
-Nu ascunde nici un păcat.
- Să nu dăm vina pe alții pentru păcatele noastre.
-Să fim conciși. Preotul va pune întrebări acolo unde este necesar.
-Să vorbim doar despre păcatele noastre.
-Să nu căutăm a face impresie bună duhovnicului, ci să căutăm a primi iertarea lui Dumnezeu și atât!
-Nu spovedim păcatele deja mărturisite și dezlegate.
-Să fim atenți la cuvântul pe care ni-l dă duhovnicul și să-l urmăm, dacă vrem să ne vindecăm sufletul.
-Împacă-te cu cel ce ţi-a greşit.
-Ocoleşte prilejul de păcătuire.
-Părăseşte păcatul – angajează-te că nu vei mai păcătui.
-Regretă păcatele făcute.
-Fereşte-te pe cât poţi de ele.
-Împărtășește-te doar cu binecuvântarea preotului.
-Îndeplineşte cu sfinţenie canonul dat de duhovnic.

Pentru a veni la Spovedanie e nevoie de

-părere de rău (căință)
-dorință de îndreptare și vindecare
-rugăciune (rugăciunile de dinaintea Spovedaniei)
-smerenie (venim cu gândul că suntem singurii vinovați de păcatele noastre)
-sinceritate (evităm formule de ”îndulcire” a păcatelor şi ne mărturisim toate păcatele)
-bilețelul de spovedanie (cercetându-ne conştiinţa, ne notăm pescurt păcatele pe care voim a le mărturisi, întrucât în timpul Spovedaniei există ispita uitării și a împrăștierii)

”Aţi cerut iertare? S-a isprăvit. Dumnezeu le iartă pe toate prin spovedanie. Nu trebuie să ne întoarcem înapoi şi să ne închidem în deznădejde. Să simţim bucurie şi recunoştinţă pentru iertarea păcatelor noastre.” Sf. Porfirie Kavsokalivitul