Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Treime“, Amberg, Germania

  • slideuri (1).jpg
  • slideuri (2).jpg
  • slideuri (3).jpg
  • slideuri (4).jpg
  • slideuri (5).jpg

Locația bisericii noastre

Vă așteptăm cu drag la

Biserica „Hl. Dreifaltigkeit”

situată lângă cimitirul la intersecția Regensburger
Str. cu Pfistermeisterstr., 92224, Amberg

Ne puteți găsi și pe Facebook

Cu ocazia desfășurării Festivalului de colinde „Române, să fii bun” al Diasporei românești, care a avut loc la Nürnberg, parohia noastră a primit vizita corului „Plugușorul” al Parohiei Saarbrücken, însoțit de părintele paroh Constantin Papuc (și dirijorul corului) și de părintele diacon Vasile Spisländer. Coriștii au cântat la Sfânta Liturghie și au colindat la momentul împărtășirii credincioșilor. După încheierea Sfintei Liturghii, toți cu mic cu mare am participat în sala parohială -devenită neîncăpătoare- a Parohiei Catolice „Hl. Dreifaltigkeit” la agapa organizată de cei mai inimoși dintre parohienii noștri. Aici toți am primit colinda oaspeților din Saarbrücken, iar mai târziu, copiii cuminți din biserică au primit cadourile Sfântului Nicolae.

Și cei mari au fost răsplătiți cu diplome de apreciere, îndeosebi cei care prin contribuția lor s-au arătat a fi ucenici de nădejde ai Sfântului Nicolae, imitând faptele lui. La final, diploma specială a fost oferită corului „Plugușorul” care ne-a vizitat, precum și gazdei noastre, părintele Ludwig Gradl, de la parohia catolică „Hl. Dreifaltigkeit”, pentru faptul că ne găzduiește gratuit, de aproape trei ani.

Mulțumiri alese tuturor celor care au făcut frumos acest hram de iarnă și s-au ostenit, de la început până la sfârșit ca toate să fie îndestulătoare! Dumnezeu să vă răsplătească tuturor, de la familiile care s-au îngrijit de pomul de Crăciun, la cei care s-au îngrijit de cadourile Moșului, de bucatele de la masă, de bucatele din toate duminicile de peste an, de cântare, de rugăciune și de comuniune! Așa arată o comunitate parohială, în care toți, cu bunele și relele noastre, încercăm să ne apropiem cât mai mult de Dumnezeu și de sfinții săi. Al vostru, pr. Ioan

Mai multe fotografii puteți găsi pe pagina de Facebook a Parohiei din Amberg, aici.